duminică, 13 octombrie 2013

Zbor cu balonul cu aer cald

            
             Sambata, 12 octombrie 2013, am avut ocazia de a zbura pentru prima data cu un balon cu aer cald datorita celor de la Orange Romania si John'Balon, carora le multumesc din suflet pentru aceasta experienta. 
              Pot spune ca a fost o experienta unica, de care nu ai parte prea des si care cu siguranta va fi povestita nepotilor.
              La ora 9.00 ne-am intalnit cu un baiat de la Orange care ne-a dus pe aerodromul din Ghimbav, unde ne asteptau 2 baloane, unul negru si unul portocaliu cu animalutele orange.


             Am semnat o declaratie pe proprie raspundere cum ca nu suntem in stare de ebrietate si ca vom fi cuminti pe tot timpul zborului , apoi ne-am imbarcat in nacela balonului si am asteptat decolarea. Nu am apucat sa ne acomodam cu nacela ca ne-am si luat zborul. Daca cu avionul simti cand decolezi, aici nu simti nimic. 
            Am inceput sa ne inaltam incet, incet urmand directia vantului, si am ajuns la vreo 700 m altitudine fata de nivelul marii ,dupa spusele domnului John, pilotul balonului, si am ramas acolo pentru ca nu batea vantul deloc, asa ca mai bine de 20 min am cam stat intr-un loc.






           Dupa cateva manevre facute de pilot am reusit sa dam de vant si ne-am mai deplasat putin pe orizontala, dar nu foarte mult.
            Fiind aerodrom acolo tot decolau planoare si era o senzatie super sa vezi ca esti deasupra lor si apoi trec pe langa tine.



          Am avut parte de o zi superba, fara pic de nor pe cer, dar nu s-a vazut Brasovul deloc din cauza poluarii sau a cetii, asa ca ne-am bucurat sa vadem muntii, si localitatile din jurul Brasovului, intr-o liniste deplina ce era intrerupta doar de flacarile balonului.




           Dupa o ora si un pic am aterizat, dar nu oriunde, ci la vreo 20 metri de viitoarea pista a aeroportului din Brasov. Era sa aterizam chiar pe pista dar am avut noroc ne-am mai deplasat cativa metri ca altfel eram primii care inauguram pista, inca in lucru.






         Aterizarea a fost foarte lina, si echivalenta cu un dezechilibru atunci cand te impiedici, nimic mai mult.
Au venit echipajele dupa noi si ne-am intors la aerodrom unde pilotul John, ne-a pus sa ingenunchem si apoi ne-a facut botezul, fiind primul zbor cu balonul pt noi si ne-a ridicat in rang de Contese ai localitatii Ghimbav :))
        Daca aveti vreodata ocazia sa zburati va recomand sa o faceti pentru ca nu veti uita niciodata o astfel de experienta.
        Balonul cu aer cald este cel mai romantic tip de zbor. Departe de a fi un sport extrem, zborul cu balonul cu aer cald este o plutire lina, pe oceane de aer, intr-o liniste tulburata doar de vuietul ca de dragon al arzatoarelor principale. 

 
          Despre Orange Romania nu am ce sa va spun, pentru ca stiti deja ca este lider de piata in telefonia mobila, dar despre John'Balon va pot spune ca a luat fiinta din dorinta de a impartasi extraordinara experienta a zborului cu balonul cu aer cald cu oamenii de rand si ii puteti gasi in Bucuresti unde isi desfasoara, in general, activitatea.
         Multumesc inca odata Orange Romania si John'Balon.